Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Category Archives: articole documentare

Omul și pictorul Bedivan Petre – aromânul cu suflet dobrogean

 

 

Bedivan Petre – pictor, grafician, sculptor, gravor, ilustrator

(n. 15 iunie 1928 , Caliacra ( regiunea Cadrilater )  – d. 19 feb.1982, București)

“Sunt într-adevăr dobrogean și asta înseamnă pentru mine foarte mult.”

 

Numele de Bedivan. Numele suferea o mutație prin apariția unei porecle, paranuma, care, în timp, se impune și îi ia locul. Numele și poreclele își aveau adesea originea în calități, însușiri sau fapte ale celui care le genera. Unul dintre strămoșii numelui de Bedivan, luptându-se cu un lup, a dat dovadă de curaj, turcii numindu-l pehlivan (voinic, luptător, viteaz). Astfel, numele se transformă în Bedivan, oficializat apoi prin trecerea în acte. I se recunosc, mai târziu, și alte calități: înțelepciune, spirit de prevedere, anticipație și intuiție, ceea ce va duce la numele de Mandu (mintosu).

 

În 1928, se naște, în Cadrilater, pictorul Bedivan Petre , fiul Atenei Muzaca și al lui Stere Bedivan. Mama sa, Atena Muzaca, vine din Grecia în anul 1923, după moartea tatalui său, împreună cu cele două surori și mama sa, trimise în România, la București, de către fratele său, Nicolae Muzaca, profesor de limbă română la Salonic. Cele trei surori locuiesc în București până în anul 1926, când se mută în Cadrilater. Despre tatăl său, Stere Bedivan, pictorul spunea că este singurul tată pe care l-a cunoscut. În urma căsătoriei mamei sale cu Stere Bedivan, Petre are două surori, Nușca și Cornelia Bedivan, și un frate, Gheorghe Bedivan (Mandu). Petre este foarte apropiat de surorile sale, una dintre ele, Nușca, fiindu-i model într-un tablou care se regăsește în colecția familiei. Petre desenează foarte mul de mic, este foarte talentat, mama sa fiind cea care îl încurajează și care îi îndrumă pașii spre Belle Arte.

Atena Muzaca și Stere Bedivan (părinții artistului), 1935

Parcursul familiei Bedivan este asemănător cu cel al multor familii de coloniști aromâni din Cadrilater, a avut un traseu și un destin deosebit față de aromânii veniți, în diferite perioade, în restul țării. În Cadrilater sunt puși în situația de a-și construi un alt tip de viață, în locuri necunoscute. Luptători, dârzi și harnici au depășit o serie de obstacole, fără a se plânge și fără a se văita. Acest lucru nu le era nici în fire și nici în obicei. Își fac un rost, se împământenesc și șfințesc locul, doar că, în vara anului 1940, prin cedarea Cadrilaterului, sunt obligați să plece, lăsând în urmă casele și pământul și încep o nouă viață în alte părți ale țării.

Familia Muzaca – 1929 ( stânga pozei- mama artistului, cele trei surori și mama lor în port tradițional)
Familiile Muzaca și Bedivan, Farul Sf. Ivan, Sozopol, Bulgaria, 1935 (Bedivan Petre , copil – indicat cu roșu)
Familiile Muzaca si Bedivan, Bulgaria, 1935 (Bedivan Petre, copil – indicat cu roșu)
Refugiați aromâni, Cadrilater, 1940

După plecarea din Cadrilater, la schimbul de populație din anul 1940, familia Bedivan se mută la Mangalia, unde Petre urmează liceul și îl are profesor pe Sutelca, un absolvent al Institutului de Arte Plastice, pasionat de pictură, care îl face să înțeleagă că talentul fără muncă nu înseamnă mare lucru și că nu toți cei care au talent reușesc în această dificilă meserie. Pentru artist, copilăria în Dobrogea a însemnat descoperirea, spunând că “Orice copil aproape are aptitudini pentru desen, are simțul și plăcerea culorii, aptitudini încurajate de obicei în școala primară. Aceasta nu înseamnă că țoti copii devin pictori”. Ulterior, se transferă la Liceul Industrial, moment esențial pentru artist, unde capătă pasiunea și priciperea pentru tehnică, pentru lucrul cu uneltele “Fără acei ani mi-ar fi fost greu să înteleg că se poate face artă nu numai cu penelul sau cu dalta…”. De la secția de tâmplarie se transferă la cea de sculptură în lemn, la îndemnul profesorului Ion Burlușeanu, cel care îl îndeamnă să dea examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice din București. Aici va învăța să lucreze bine cu metalul și să se folosească si de alte unelte decât penelul.

 

În anul 1947, cu un an înainte de a termina liceul, se mută la București pentru a urma cursuri de pregătire și selecționare a tinerilor care nu avuseseră posibilitatea materială să studieze ceea ce se cheamă ”marea artă”. Aici are prilejul să urmărescă activitatea unor maeștrii precum Ressu, Steriadi, Darascu, chiar în atelierele lor lucru, care îi va aduce aminte de prețuirea pe care profesorii săi dobrogeni o aveau pentru munca stăruitoare. În vara anului 1948, se prezintă la examen cu intenția de a se înscrie, dacă reușea la examen, la sectia de sculptură. Pe vremea aceea, examenul de admitere era diferențiat, pe secții. Abia în anul I, la orele de desen, profesorii săi, în special maestrul Camil Ressu, au fost unanimi în a decreta că trebuie să trecă la secția de pictură, tot așa cum, pe vremuri, profesorul Burlușanu nu îl lăsase să facă tâmplarie.

Pictură ”Flori”, cca. 1979, tehnica ulei pe pânză
Pictură ”Peisaj cu râu” (peisaj prahovean, zona Busteni), cca. 1960,tehnica ulei pe pânză
Pictură ”Peisaj la țară” (peisaj de țară din Caliacra, satul natal al artistului, Cadrilaterul românesc), cca. 1956, tehnica ulei pe pânză

În paralel cu orele de la secția de pictură, lucrează timp de patru ani cu maestrul dobrogean Jean Al. Steriadi. De la acesta, Bedivan Petre a învățat noi taine ale desenului și, mai ales, ale graficii, în momentele în care artistul nu avea modele după care să lucreze, îi poza însuși profesorul. A fost o experiență foarte interesantă, ale cărei roade s-au dovedit a fi, printre altele, câștigarea unor foarte dificile concursuri pentru ilustrare de carte, în special de carte școlară, între anii 1953 -1973, continuând crearea de ilustrații pentru manualele școlare și cărțile de literatură.

Ilustrație de carte – “Romanii în Dacia”, autor Tudor Dumitru, București, 1962
Lucrare grafică ”La gura furnalului”, 1963

Înainte de terminarea studiilor, participă la expoziția anuală de stat din anul 1953, spunând că “Un artist trebuie să lucreze tot timpul pentru a putea evolua, iar noi, în acea vreme eram cu toții entuziasmați, prinși în avântul întregii țări care renăștea..”, apoi susține examenul de diplomă pentru pictură cu Camil Ressu.

Nușca Condulimazi-Bedivan, sora artistului, portret, 1965

În anul 1954 devine membru Uniunii Artiștilor Plastici, iar între anii 1955-1980 este profesor la Școala Populară de Artă. Are numeroase expoziții naționale între anii 1953-1980 la București.

Schița lucrării ”Metalurgiștii”, 81×65 ulei și lemn pe pânză. Lucrare vândută de Galeriile Artmark, București, la prețul de 1304 $, în anul 2015
”Uzina metalurgică” – lucrare finalizată (denumită inițial ”Metalurgiștii”), 1969, 157×131 ulei, plastic, aluminiu, lemn și glaspapir, 1969. Lucrare vândută de Galeriile Artmark, București, la prețul de 4076 $, în anul 2014

Participă la lucrări de artă monumentală, frescă și mozaic individual sau în colectiv la Hunedoara, Bucuresti, Giurgiu, Iasi, Eforie. În anul 1955, la Hunedoara – frescă , în 1958, la Giurgiu (gară) – frescă și în 1959, la București, Casa de cultură a raionului Tudor Vladimirescu – frescă.

Își face simțită prezența și în Dobrogea, unde participă la realizarea câtorva lucrări monumentale pe litoral. Acest lucru s-a întamplat în 1962, după ce lucrase câteva fresce în alte colective, la Hunedoara, Giurgiu, București și Iași.  La Constanța vine împreună cu mulți artiști pentru a-și aduce ”contribuția la această operă cu adevărat monumentală, care avea să fie litoralul românesc”: 1962, Eforie Nord, Restaurantul NEON –  frescă; 1963, Mangalia, Casa de Cultură –  mozaic de ceramică, lucrare colectivă executată de Bedivan Petre , Paul Miracovici, Ștefan Constantinescu, Gheorghe Labin și Jules Perahim; 1964, Constanța, Sala Sporturilor – mozaic (lucrare colectivă executată de Petre Bedivan, Gheorghe Labin și Paul Miracovici).

Mozaic, lucrare colectivă – Casa de Cultură Mangalia, 1963
Casa de Cultură din Mangalia este văzută ca fiind cea mai frumoasă de pe litoral, având un mozaic de 300 mp, compus din 3.150.000 piese ceramice cu dimensiuni de 2X2 cm și ilustrând, într-o viziune originală, elementele primordiale ale vieții: apa, pamântul, aerul și soarele.

Are expoziții internaționale, la Dusseldorf, în anul 1968, ”Expoziția Interfauna”, iar în 1970, la Moscova, ”Expoziția de pictură a țărilor socialiste” și la Berlin, ”Expozitia Intergrafik”.

În 1975 petrece o parte din vară la Portița (Gura Portiței de astăzi), Tulcea, între mare și lacul Razelm, unde cutreieră toată Delta și regiunea Tulcei, impresiile sale regăsindu-se în lucrarea intitulată “Dimineața pescarilor”, aflată la muzeul din Tulcea.

În ceea ce privește viața personală, Bedivan Petre se căsătorește cu colega sa de facultate Mala Zamfirescu (ulterior Bedivan), cunoscut artist plastic, atât în țară cât și în străinătate, cu care are 2 copii, cărora li se transmite, în mod firesc și aproape inevitabil, pasiunea pentru artă: Cristian Bedivan – sculptor, Mihaela Bedivan – grafician.

Mala Zamfirescu-Bedivan și Nușca Condulimazi-Bedivan, Bușteni, 1970

 

Surse documentare:

 Barbosa Octavian, “Dicționarul artiștilor români contemporani “, București, 1976

Lăpușan Aurelia, “Mangalia în paginile vremii “, Constanța, 2007

Ilie Maria, Tomis revistă lunară editată de Comitetul pentru Cultură și Artă ale regiunii Dobrogea și orașului Constanța Un adept al memoriei: Petre Bedivan

Tudor Dumitru, ilustrație de carte Petre Bedivan, Ed. Enciclopedică Română, 1969

 

 

 

 

Nemurirea Egiptului Antic: curentul artistic Egyptian Revival

Nemurirea culturală sau Egyptian Revival

Egiptul antic reprezintă unul dintre cele mai interesante capitole ale istoriei universale, fapt care a determinat o fascinație milenară pentru această cultură pierdută și redescoperită. Primii europeni care și-au manifestat interesul față de estetica egipteană (și nu numai) au fost contemporanii lor greci. Încă din secolul VII î.Hr. existau legături comerciale și diplomatice între civilizația minoică din Creta și Egipt, iar bazinul Mării Mediterane a reprezentat un mediu propice de răspândire a obiectelor și ideilor artistice sau religioase. Un exemplu evident al influenței egiptene asupra artei elenistice sunt sculpturile kouros (greaca antică: κοῦρος, pl. kouroi), reprezentări de bărbați tineri nuzi din sec. VII–V î.Hr.  din care a evoluat impresionanta tradiție a sculpturilor grecești clasice.

Comparație între sculpturile egiptene (stânga) și kouros grecesc (dreapta)

Anul Nou Chinezesc:Tradiție, simboluri și artificii

Anul Nou Chinezesc sau Anul Nou Lunar, cunoscut în limba chineză ca 春节,  pinyin: Chūn Jié în traducere Festivalul Primăverii, este cea mai importantă sărbătoare în cultura chinezilor. Este momentul în care familiile se reunesc și sărbătoresc venirea unui nou an, celebrând în același timp memoria strămoșilor. Sărbătoarea nu are o dată fixă deoarece marchează trecerea anului folosind sistemul calendaristic unisolar, ceea ce înseamnă că data este determinată de prima lună nouă din intervalul 21 Ianuarie – 20 Februarie. Anul acesta Festivalul Primăverii începe pe 16 Februarie. Este un eveniment sărbătorit în toată zona est asiatică și nu numai: China, Taiwan, Hong Kong, Macao, Corea de Nord și Sud, Japonia, Vietnam, Tailanda, Indonezia, Malaezia, Singapore, Myanmar, Cambogia și în toate țările cu un număr semnificativ de etnici chinezi: SUA, Canada, Australia, Peru, Venezuela, Brazilia, Africa de Sud, Germania, Franța, Anglia etc. Având în vedere că în ultimii ani numărul imigranților chinezi din țara noastră a crescut, ne putem aștepta ca această sărbătoare să devină din ce în ce mai populară și în rândul românilor interesați de culturile est asiatice.

 

 

Citeste mai departe…

Abanosul fosilizat | Bog Wood | Mùhuàshí | Umoregi

Lemnul fosilizat: una dintre cele mai rare și prețioase esențe lemnoase

Lemnul de turbărie (eng. bog-wood), cunoscut și ca “lemn fosilizat”, abonossau “morta” este un lemn extrem de rar și de apreciat de către cunoscători. Este vorba de trunchiuri și rădăcini de copaci care au fost scufundate în turbării (sau medii asemănătoare precum albii de râuri, lacuri, mlaștini) pentru perioade foarte lungi de timp (variind de la cateva secole la câteva milenii) și care se află în stadiile incipiente de fosilizare, etapele ulterioare fiind cele în care se formează jet-ul (jais), lignitul și cărbunele.

Antichități abanos: statuetă balineză – Dewa Ruci – în oferta ArtAntik Gallery

Din cauza condițiilor anaerobe și a mediului acid din turbării, lemnul s-a conservat fără a fi afectat de efectele putrefacției, fiind în același timp supus unui proces de modificare morfologică. Astfel lemnul își schimbă culoarea, devenind mai închis din cauza reacțiilor dintre mineralele și molecule de fier din turbărie și taninii prezenți în mod natural în fibra lemnoasă. Astfel culoarea lemnului fosilizat  poate varia de la maro deschis (chiar auriu) la negru, cu cât este mai întunecată nunța, cu atât lemnul este mai vechi. De menționat este faptul că datorită condițiilor speciale în care lemnul de turbărie se formează nu există două trunchiuri cu nuanțe identice chiar dacă au fost extrase din aceeași turbărie. Astfel fiecare bucată de lemn este unică.

Trunchi de abanos fosilizat descoperit în albia unui râu,  Provincia Jiangxi, China, cu o vechime estimată de 4000-6000 ani.

 

Citeste mai departe…

Guan Yin: întruchiparea bunătății și compasiunii

Made in China – Civilizație, artă și spiritualitate

Paradigma consumeristă ne-a determinat să percepem realitatea într-o cheie materialistă. Din acest punct de vedere, China este sinonimă cu produse de serie ieftine și de slabă calitate. Deși în ultima perioadă lucrurile au început să se schimbe înspre bine și vedem din ce în ce mai multe gadget-uri și obiecte high-tech “Made in China “, preconcepțiile negative încă ne condiționează și ne orbesc în a înțelege greșeala pe care o facem. Și anume că ne raportăm la cea mai longevivă cultură care există pe glob ca la o sursă de bunuri. Și mai facem o greșeală atunci când ne gândim la China ca fiind o țară, pentru că în primul rând China este o civilizație, iar ideea de statalitate este prea limitată pentru a încapsula peste 3500 de ani de istorie scrisă. Însuși numele de China poate fi considerat ca fiind eronat pentru că nu are nici o legătură cu titulatura chineză Zhong Guo (中国/中國 în alfabetul chinez simplificat, respectiv tradițional) și care înseamnă Regatul de Mijloc sau Țara din Centru. Modul în care chinezii s-au auto-intitulat păstrează o viziune etnocentrică tipică civilizațiilor antice, ei plasându-se astfel într-un axis mundi spiritual, sau într-un limbaj mai puțin academic putem spune că toți chinezii (中国人,pinyin: Zhōngguó rén – oameni din Regatul de Mijloc) se cred  buricul pământului.

 

Citeste mai departe…

Made in China – Arta mandarinilor

Cultura chineză este o sursă extrem de bogată de simboluri și înțelesuri, elemente pe care le regăsim peste tot în artă, dar și în viața cotidiană a chinezilor. Faptul că există o îndelungată liniaritate scrisă  a mitologiei chineze a dus la o diversitate cu adevărat spectaculoasă a temelor abordate în manifestările artistice. Mediul aristocratic a reprezentat un factor esențial în cristalizarea și perpetuarea simbolurilor și a înțelesurilor asociate cu acestea. Trebuie menționat faptul că există o diferența evidentă între arta rurală, naivă și lipsită de fast și arta urbană a mandarinilor[1], caracterizată prin complexitate și rafinament. Aceasta din urmă este arta care se regăsește în palatele imperiale sau în reședințele feudale și de aceea  este și cea mai emblematică. Discutăm de o artă instituționalizată iar cel mai bun argument în acest sens este înființarea primei academii de arte frumoase din China în Hongdu de către împăratului Ling din dinastia Han (anii 168–188 d.Hr.). Devine astfel evident că preocuparea pentru artă are o lungă tradiție în spațiul sinic.

 

Citeste mai departe…

Armonia pierdută: Evreii și Musulmanii din nordul Africii. Muzeul Evreiesc Marocan: Un apel la pace prin cultură și tradiții

 

Evreii marocani sunt o comunitate străveche, parte a populației Amazigh. Înainte de fondarea statului Israel ( 1948 ), în Maroc existau între 250.000 și 350.000 de evrei, formând cea mai mare comunitate evreiască din lumea musulmană. În prezent, această comunitate s-a restrâns la cca 2500 de persoane.

Muzeul Evreiesc Marocan, sau ” El Mellah Musem”, este situat în orașul Casablanca. Fondat în anul 1997, acesta este singurul muzeu din lumea arabă dedicat iudaismului. Muzeul a fost renovat în anul 2013 și redeschis în data de 20 decembrie 2016 sub auspiciile Regelui Mohammed al VI-lea al Marocului.

Frontispiciul Muzeului Evreiesc din Casablanca

Citeste mai departe…

Semnificația jadului în cultura chineză

Chinezii au venerat jadul încă din Neolitic ( denumită și Era pietrei lustruite ). Cercetările arheologice demonstrează faptul că poporul chinez folosea jadul nefrit pentru ornamente și arme, în urmă cu 7000 – 8000 de ani.antichitati-chinezesti-din-jad          

     Cuvântul chinezesc folosit generic pentru jad, ”Yu”, se referă, în fapt, la orice piatră sculptată. Aproximativ 30 sau 40 de tipuri de minerale sunt numite de chinezi ca fiind ”yu”. Nefritul este cunoscut ca ”lao-yu” (”jad vechi”) sau ” bai-yu” (”jad alb”), iar jadeitul este cunoscut sub numele de ”fei-cui-yu” (”jadul pescărușului albastru”)

Citeste mai departe…

Sosirea primăverii – Sărbători și tradiții pe mapamond

Echinocțiul de primăvară
 
   poza6 echinoctiu-primavara
Echinocţiul de Martie marchează în multe culturi,  un moment de tranziţie şi noi începuturi. Echinocțiul de primăvară are un rol important în calculul datei la care se va sărbători Paștele creștin și evreiesc.