Tag Archives: bedivan petre

Omul și pictorul Bedivan Petre – aromânul cu suflet dobrogean

 

 

Bedivan Petre – pictor, grafician, sculptor, gravor, ilustrator

(n. 15 iunie 1928 , Caliacra ( regiunea Cadrilater )  – d. 19 feb.1982, București)

“Sunt într-adevăr dobrogean și asta înseamnă pentru mine foarte mult.”

 

Numele de Bedivan. Numele suferea o mutație prin apariția unei porecle, paranuma, care, în timp, se impune și îi ia locul. Numele și poreclele își aveau adesea originea în calități, însușiri sau fapte ale celui care le genera. Unul dintre strămoșii numelui de Bedivan, luptându-se cu un lup, a dat dovadă de curaj, turcii numindu-l pehlivan (voinic, luptător, viteaz). Astfel, numele se transformă în Bedivan, oficializat apoi prin trecerea în acte. I se recunosc, mai târziu, și alte calități: înțelepciune, spirit de prevedere, anticipație și intuiție, ceea ce va duce la numele de Mandu (mintosu).

 

În 1928, se naște, în Cadrilater, pictorul Bedivan Petre , fiul Atenei Muzaca și al lui Stere Bedivan. Mama sa, Atena Muzaca, vine din Grecia în anul 1923, după moartea tatalui său, împreună cu cele două surori și mama sa, trimise în România, la București, de către fratele său, Nicolae Muzaca, profesor de limbă română la Salonic. Cele trei surori locuiesc în București până în anul 1926, când se mută în Cadrilater. Despre tatăl său, Stere Bedivan, pictorul spunea că este singurul tată pe care l-a cunoscut. În urma căsătoriei mamei sale cu Stere Bedivan, Petre are două surori, Nușca și Cornelia Bedivan, și un frate, Gheorghe Bedivan (Mandu). Petre este foarte apropiat de surorile sale, una dintre ele, Nușca, fiindu-i model într-un tablou care se regăsește în colecția familiei. Petre desenează foarte mul de mic, este foarte talentat, mama sa fiind cea care îl încurajează și care îi îndrumă pașii spre Belle Arte.

Atena Muzaca și Stere Bedivan (părinții artistului), 1935

Parcursul familiei Bedivan este asemănător cu cel al multor familii de coloniști aromâni din Cadrilater, a avut un traseu și un destin deosebit față de aromânii veniți, în diferite perioade, în restul țării. În Cadrilater sunt puși în situația de a-și construi un alt tip de viață, în locuri necunoscute. Luptători, dârzi și harnici au depășit o serie de obstacole, fără a se plânge și fără a se văita. Acest lucru nu le era nici în fire și nici în obicei. Își fac un rost, se împământenesc și șfințesc locul, doar că, în vara anului 1940, prin cedarea Cadrilaterului, sunt obligați să plece, lăsând în urmă casele și pământul și încep o nouă viață în alte părți ale țării.

Familia Muzaca – 1929 ( stânga pozei- mama artistului, cele trei surori și mama lor în port tradițional)
Familiile Muzaca și Bedivan, Farul Sf. Ivan, Sozopol, Bulgaria, 1935 (Bedivan Petre , copil – indicat cu roșu)
Familiile Muzaca si Bedivan, Bulgaria, 1935 (Bedivan Petre, copil – indicat cu roșu)
Refugiați aromâni, Cadrilater, 1940

După plecarea din Cadrilater, la schimbul de populație din anul 1940, familia Bedivan se mută la Mangalia, unde Petre urmează liceul și îl are profesor pe Sutelca, un absolvent al Institutului de Arte Plastice, pasionat de pictură, care îl face să înțeleagă că talentul fără muncă nu înseamnă mare lucru și că nu toți cei care au talent reușesc în această dificilă meserie. Pentru artist, copilăria în Dobrogea a însemnat descoperirea, spunând că “Orice copil aproape are aptitudini pentru desen, are simțul și plăcerea culorii, aptitudini încurajate de obicei în școala primară. Aceasta nu înseamnă că țoti copii devin pictori”. Ulterior, se transferă la Liceul Industrial, moment esențial pentru artist, unde capătă pasiunea și priciperea pentru tehnică, pentru lucrul cu uneltele “Fără acei ani mi-ar fi fost greu să înteleg că se poate face artă nu numai cu penelul sau cu dalta…”. De la secția de tâmplarie se transferă la cea de sculptură în lemn, la îndemnul profesorului Ion Burlușeanu, cel care îl îndeamnă să dea examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice din București. Aici va învăța să lucreze bine cu metalul și să se folosească si de alte unelte decât penelul.

 

În anul 1947, cu un an înainte de a termina liceul, se mută la București pentru a urma cursuri de pregătire și selecționare a tinerilor care nu avuseseră posibilitatea materială să studieze ceea ce se cheamă ”marea artă”. Aici are prilejul să urmărescă activitatea unor maeștrii precum Ressu, Steriadi, Darascu, chiar în atelierele lor lucru, care îi va aduce aminte de prețuirea pe care profesorii săi dobrogeni o aveau pentru munca stăruitoare. În vara anului 1948, se prezintă la examen cu intenția de a se înscrie, dacă reușea la examen, la sectia de sculptură. Pe vremea aceea, examenul de admitere era diferențiat, pe secții. Abia în anul I, la orele de desen, profesorii săi, în special maestrul Camil Ressu, au fost unanimi în a decreta că trebuie să trecă la secția de pictură, tot așa cum, pe vremuri, profesorul Burlușanu nu îl lăsase să facă tâmplarie.

Pictură ”Flori”, cca. 1979, tehnica ulei pe pânză
Pictură ”Peisaj cu râu” (peisaj prahovean, zona Busteni), cca. 1960,tehnica ulei pe pânză
Pictură ”Peisaj la țară” (peisaj de țară din Caliacra, satul natal al artistului, Cadrilaterul românesc), cca. 1956, tehnica ulei pe pânză

În paralel cu orele de la secția de pictură, lucrează timp de patru ani cu maestrul dobrogean Jean Al. Steriadi. De la acesta, Bedivan Petre a învățat noi taine ale desenului și, mai ales, ale graficii, în momentele în care artistul nu avea modele după care să lucreze, îi poza însuși profesorul. A fost o experiență foarte interesantă, ale cărei roade s-au dovedit a fi, printre altele, câștigarea unor foarte dificile concursuri pentru ilustrare de carte, în special de carte școlară, între anii 1953 -1973, continuând crearea de ilustrații pentru manualele școlare și cărțile de literatură.

Ilustrație de carte – “Romanii în Dacia”, autor Tudor Dumitru, București, 1962
Lucrare grafică ”La gura furnalului”, 1963

Înainte de terminarea studiilor, participă la expoziția anuală de stat din anul 1953, spunând că “Un artist trebuie să lucreze tot timpul pentru a putea evolua, iar noi, în acea vreme eram cu toții entuziasmați, prinși în avântul întregii țări care renăștea..”, apoi susține examenul de diplomă pentru pictură cu Camil Ressu.

Nușca Condulimazi-Bedivan, sora artistului, portret, 1965

În anul 1954 devine membru Uniunii Artiștilor Plastici, iar între anii 1955-1980 este profesor la Școala Populară de Artă. Are numeroase expoziții naționale între anii 1953-1980 la București.

Schița lucrării ”Metalurgiștii”, 81×65 ulei și lemn pe pânză. Lucrare vândută de Galeriile Artmark, București, la prețul de 1304 $, în anul 2015
”Uzina metalurgică” – lucrare finalizată (denumită inițial ”Metalurgiștii”), 1969, 157×131 ulei, plastic, aluminiu, lemn și glaspapir, 1969. Lucrare vândută de Galeriile Artmark, București, la prețul de 4076 $, în anul 2014

Participă la lucrări de artă monumentală, frescă și mozaic individual sau în colectiv la Hunedoara, Bucuresti, Giurgiu, Iasi, Eforie. În anul 1955, la Hunedoara – frescă , în 1958, la Giurgiu (gară) – frescă și în 1959, la București, Casa de cultură a raionului Tudor Vladimirescu – frescă.

Își face simțită prezența și în Dobrogea, unde participă la realizarea câtorva lucrări monumentale pe litoral. Acest lucru s-a întamplat în 1962, după ce lucrase câteva fresce în alte colective, la Hunedoara, Giurgiu, București și Iași.  La Constanța vine împreună cu mulți artiști pentru a-și aduce ”contribuția la această operă cu adevărat monumentală, care avea să fie litoralul românesc”: 1962, Eforie Nord, Restaurantul NEON –  frescă; 1963, Mangalia, Casa de Cultură –  mozaic de ceramică, lucrare colectivă executată de Bedivan Petre , Paul Miracovici, Ștefan Constantinescu, Gheorghe Labin și Jules Perahim; 1964, Constanța, Sala Sporturilor – mozaic (lucrare colectivă executată de Petre Bedivan, Gheorghe Labin și Paul Miracovici).

Mozaic, lucrare colectivă – Casa de Cultură Mangalia, 1963
Casa de Cultură din Mangalia este văzută ca fiind cea mai frumoasă de pe litoral, având un mozaic de 300 mp, compus din 3.150.000 piese ceramice cu dimensiuni de 2X2 cm și ilustrând, într-o viziune originală, elementele primordiale ale vieții: apa, pamântul, aerul și soarele.

Are expoziții internaționale, la Dusseldorf, în anul 1968, ”Expoziția Interfauna”, iar în 1970, la Moscova, ”Expoziția de pictură a țărilor socialiste” și la Berlin, ”Expozitia Intergrafik”.

În 1975 petrece o parte din vară la Portița (Gura Portiței de astăzi), Tulcea, între mare și lacul Razelm, unde cutreieră toată Delta și regiunea Tulcei, impresiile sale regăsindu-se în lucrarea intitulată “Dimineața pescarilor”, aflată la muzeul din Tulcea.

În ceea ce privește viața personală, Bedivan Petre se căsătorește cu colega sa de facultate Mala Zamfirescu (ulterior Bedivan), cunoscut artist plastic, atât în țară cât și în străinătate, cu care are 2 copii, cărora li se transmite, în mod firesc și aproape inevitabil, pasiunea pentru artă: Cristian Bedivan – sculptor, Mihaela Bedivan – grafician.

Mala Zamfirescu-Bedivan și Nușca Condulimazi-Bedivan, Bușteni, 1970

 

Surse documentare:

 Barbosa Octavian, “Dicționarul artiștilor români contemporani “, București, 1976

Lăpușan Aurelia, “Mangalia în paginile vremii “, Constanța, 2007

Ilie Maria, Tomis revistă lunară editată de Comitetul pentru Cultură și Artă ale regiunii Dobrogea și orașului Constanța Un adept al memoriei: Petre Bedivan

Tudor Dumitru, ilustrație de carte Petre Bedivan, Ed. Enciclopedică Română, 1969